Vizita oficiala la Consulatul General al Romaniei la Bonn si intrevedere cu Vlad Vasiliu, consul general.
Președintele PD-L Diaspora, deputatul democrat liberal William Brînză, a avut astăzi, 29 ianuarie 2010, o întrevedere cu Vlad Vasiliu, consulul general al României la Bonn .Discuţiile din cadrul întrevederii au prilejuit un schimb de opinii cu privire la situația comunității românești aflată în jurisdicţia Consulatului știindu-se că românii din Germania reprezintă diaspora veche românească formată îndeosebi din conaționali plecați din țără cu mult timp înainte de revoluția din 1989. Ocazie cu care consulul general Vasiliu ia adus la cunoștință deputatului Brînză că numărul românilor care solicită redobândirea cetățeniei crește de la o zi la alta. De la începutul acestuia an 10 români au depus cerere în acest sens, iar în 2009 numărul total a fost de 125 de cereri.
Deputatul de diaspora, William Brînză, a făcut referire şi la rolul deosebit de important pe care îl joacă diplomații români care sunt puntea de legătură dintre autoritățile locale din Germania și cetățenii români. În acest sens deputatul de diaspora este dispus să își asume un rol dinamic în iniţierea de proiecte majore pentru dezvoltarea comunităților de români din Germania ca dealtfel din întreaga Europă, din SUA sau Asia pentru că acolo unde sunt români înseamnă că este o parte din România și fiecare cetățean are dreptul să fie reprezentat așa cum se cuvine la cel mai înalt nivel instituțional.
William Brînză a subliniat imperativul susţinerii comunității românești în vederea consolidării ei și unificării ei promoțând sprijin pentru ca o parcelă din terenul aflat în proprietatea M.A.I din imediata apropiere a Consulatului sa treacă în patrimonial BOR în vederea construirii unei biserici pentru comunitatea de români. Deputatul a propus să se construiască o biserică de lemn în stil maramureșan având în vedere că în acest sens au existat mai multe dicuții și cu arhitectul sef al orașului Koln care a salutat această inițiativă. Consulul general și-a exprimat deasemni dorința ca la Bonn să fie deschis un birou de turism argumentând necesitatea acestuia prin faptul că la Bonn au loc cele mai mari târguri din Germania. Târgul de mobilă, de decorațiuni, cel mai mare târg din lume de ciocolată, târg de bărci sau textile, evenimente la care România trebuie să fie prezentă. În sprijinul acestei inițiative consulul general al României la Bonn se angajează sa ofere un spațiu, cu logistica necesară și tot sprijinul vis a vis de autoritățile locale. Deputatul va milita și pentru înființarea unui Institut Cultural Român la Koln aceasta fiind o altă necesitate pentru acest oraș unde spiritul german se împleteşte cu pofta de viaţă, cultura şi istoria, iar interesul comunității de români pentru manifestările cultural este foarte mare.
29.01.2010
Stiri asemanatoare
8 si 9 mai - Intalniri cu romanii din Germania.
William Brinza obtine aprobarea ministrului Culturii pentru infiintarea unei filiale ICR la BONN
Cel mai citit ziar din Romania publica povestea filialelor PD-L din Germania
Intrevedere cu Brandusa Predescu, consulul general al României la Munchen.
30.01.2010 , William Brinza valideaza a doua filiala PD-L din Germania.









