Acasa / Stiri & noutati / Comunitatile de romani din Franta si-au intalnit deputatul

Comunitatile de romani din Franta si-au intalnit deputatul

in Franta la data de 21 Mai 2009

Sâmbătă, 16 mai , deputatul de diaspora William Brînză a dezbătut situaţia românilor din Franţa cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Franţa, în Principatul Monaco şi în Principatul Andorra, Teodor Bachonschi după care a mers să stea de vorbă cu oamenii.
William Brînză s-a întâlnit cu românii din Marsillia, Grenoble şi suburbiile Parisului cărora le-a vorbit despre alegerile europarlamentare din data de 7 iunie informându-i că la europarlamentare pot vota cu orice act românesc valabil şi în orice secţie de votare.
Vizita deputatului în Franţa a continuat duminică la biserica Ortodoxă Sfinţii Apostoli Mihail, Gavril şi Rafael.Cu multă bucurie în suflet deputatul a constat că sfântul lăcaş era arhiplin, iar biserica reuşeşte să îi strângă laolaltă pe românii din străinătate. William Brînză a rămas încântat să vadă că în valorile creştine promovate de PD-L cred atât de mulţi români, că deşi departe de ţară, sunt aproape de biserică şi de preoţii acesteia.
Un grup de români basarabeni l-au asaltat cu întrebări despre proiectul de acordare a cetăţeniei pentru că vor , au spus ei , să vină acasă, în România. Conaţionalii noştri au fost interesaţi să afle detalii despre neînţelegrile din Coaliţia de guvernământ, iar deputatul le-a explicat că PD-L nu va încălca înţelegerea şi are un singur ţel. Să scoată România din criză astfel încât românii să trăiască mai bine.
Deputatul de diaspora i-a informat pe români despre alegerile europarlamentare şi candidaţii PD-L . Dealtfel a trimis pe mail celor interesaţi lista candidaţilor PD-L la Europarlamentare. William Brînză le-a vorbit şi despre proiectul tabere pentru copii, iar românii i-au mărturisit că minorii lor vor fi tare încântaţi dacă vor veni gratuit în vacanţă în ţară pentru că numai departe de casă înveţi  să apreciezi cu adevărat locurile natale.
William Brînză i-a rugat pe români să-i transmită orice propunere legislativă şi le-a promis că va ţine cont de fiecare părere mai ales că românii din străinătate trăiesc într-o administraţie mult avansată şi împreună pot contribui la un trai mai bun pentru toţi cetăţenii români oriunde s-ar afla.
Parlamentarul de diaspora le-a mulţumit pentru încrederea pe care i-au acordat-o la alegerile din noiembrie şi pentru că susţin în continuare PD-L .


Stiri asemanatoare

Pui de comunist

“Pui de comunist” . Este titulatura pe care i-a acordat-o deputatul democrat liberal

Spania trebuie să notifice Comisia Europeană pentru a impune restricţii muncitorilor români.

Dacă discutăm despre această intenţie a Spaniei vreau să îi facem să

William Brinza la intalnirea cu comunitatea de romani din Calatayud

Domnul deputat William Brinza s-a intalnit cu o parte dintre romanii care muncesc si traiesc in