Proiectul de lege privind votul prin corespondență
in General la data de 04 Februarie 2012

Exprimarea opțiunii politice a românilor din străinătate și prin corespondență, adiţional variantei clasice de vot, are șanse să devină realitate, iar procedura ar putea fi exercitată la alegerile parlamentare din acest an. Acest deziderat al conaţionalilor noștri s-ar putea materializa urmare deciziei Guvernului de a repune în dezbatere proiectul inițiat de deputații William Brînză (președinte al comisiei paralmentare pentru românii din străinătate) și Raluca Turcan, preluat și îmbunătățit de MAE.
” Voi milita, în continuare, pentru respectarea drepturilor românilor din străinatate, inclusiv acesta, al votului, garantat de Constituţie. În demersul meu am susținerea milioanelor de români din afara granițelor ţării, care mi-au solicitat, în repetate rânduri, sprijinul parlamentar pentru realizarea acestei modalităţi adiţionale de vot, care trebuie privită ca un lucru firesc pentru o ţară europeană, în plină modernizare, o Românie a secolului XXI mai ales din punct de vedere al tehnologiei. Consider că adoptarea proiectului va reprezenta o dovadă de maturizare a clasei politice demonstrând că, sentimentul național primează în fața celui politic. Mă bucur că îl am partener în această luptă şi pe fostul ministrul al afacerilor externe, Teodor Baconschi, care sunt convins că va continua dezbaterea asupra acestui proiect prin intermediul Fundaţiei Creștin Democrate. Personal, dezaprob atitudinea opoziției care nu este de acord cu acest proiect ceea ce demonstrează, încă o dată, că dânşii nu înțeleg că avem o singură României căreia îi aparțin atât românii din țară, cât și cei din afara granițelor țării. ”
Stiri asemanatoare
Deputatul PD-L William Brinza la Milano.
Deputatul PD-L William Brinza s-a intalnit duminica, 2 noiembrie, cu miile de romani care muncesc si
Consolidarea prieteniei PP Spania - PD-L Romania
Partidul Popular din Spania si Partidul Democrat Liberal din Romania si-au consolidat colaborarea.
28.07.2011, Madrid. Tel verde și grup de lucru pentru supravegherea aplicării restricțiilor impuse pentru românii din Spania
Președintele comisiei parlamentare a comunităților de români din afara granițelor






